 |
23-09-2026. În Burkina Faso, 31 de bărbați au fost uciși de teroriști. După un proces de terapie a traumei, supraviețuitorii îi comemorează pe cei decedați și le cinstesc moartea, care a avut loc «în numele puternic al lui Isus».
Pastorul Michée își amintește încă foarte bine de convorbirea telefonică prin care a aflat că satul său a fost atacat de teroriști. Nu a reușit să ia legătura cu tatăl său. Apoi, sora lui i-a trimis o fotografie în care tatăl său apărea încătușat. A fost ultima fotografie a tatălui său, în care acesta mai era în viață.
În acea zi, aproximativ o sută de extremiști au pătruns în sat, au arestat pe toți bărbații (în total 31), au incendiat toate casele și au împrăștiat turmele. Atacatorii le-au cerut doar femeilor și copiilor să părăsească satul. Aceștia au căutat refugiu în câmpurile din împrejurimi. Apoi, teroriștii i-au aliniat pe bărbați de-a lungul zidului bisericii și i-au executat.
«De ce a permis Dumnezeu asta?»
Cu puțin înainte de execuție, Nathalie s-a refugiat în biserică, pentru a se ruga. «Dumnezeule, dacă exiști cu adevărat, fă ca acești teroriști să părăsească satul nostru!» Apoi, Nathalie a ieșit din biserică, i-a văzut pe bărbați aliniați lângă zid – printre ei și soțul ei - și pe atacatori, gata să tragă. Unul dintre ei i-a spus: «Deci te-ai rugat? Dumnezeul tău ți-a ascultat rugăciunile?» Nathalie a răspuns: «Da, cred că o va face.» Atunci teroristul a batjocorit-o. Apoi i-a împușcat soțul.
La rândul său, pastorul Michée a primit, după execuție, o fotografie cu cadavrul tatălui său. «L-am recunoscut după pantofi, pentru că tocmai își cumpărase unii noi și îi purta.» Vocea i se frânge. «Am încercat să-mi imaginez cum a murit tatăl meu. Care a fost ultima lui rugăciune pentru noi, înainte să moară?» Foarte repede, gândurile i s-au învârtit în cap: «De ce n-am putut să mă duc în sat și să salvez viața celor dragi? De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple asta? De ce nu i-a salvat pe tatăl meu, pe unchii mei, pe frații mei?»
Eliberat de amărăciune
Curând, pastorul Michée nu s-a mai putut gândi decât la un singur lucru: răzbunarea. Să se alăture unei miliții de autoapărare. «Pentru mine era clar că Dumnezeu ne părăsise. Rugăciunea nu mai avea niciun sens.» Dacă chiar și pastorul însuși și-a putut pierde credința din cauza acestor atacuri, imaginați-vă cum s-au simțit membrii congregației sale – Nathalie, de exemplu!
În acel moment, Porți Deschise a aflat de această tragedie și a organizat un seminar de gestionare a traumelor. Pastorul Michée a participat la acesta. «Această terapie pentru traume mi-a schimbat viața. Am avut ocazia să plâng și să-mi împărtășesc mărturia. M-am simțit eliberat de amărăciunea din adâncul sufletului meu.» Astăzi, pastorul Michée vede lucrurile mai clar: «O traumă neprelucrată este contagioasă. Trauma mea aproape că mi-a distrus credința în Dumnezeu, slujirea mea și chiar relația cu familia mea. Credeam că Dumnezeu ne-a părăsit, dar mi-am dat seama că Dumnezeu încă simte multă iubire pentru mine.»
Putere, curaj și vindecare
Pentru a evita o «contagiune» prin traumă, pastorul Michée organizează astăzi el însuși seminarii de depășire a traumelor. Până acum, șaisprezece persoane afectate au participat la acestea, printre care Nathalie și Deborah. «Acest seminar mi-a redat pacea în inimă», povestește Nathalie. «Când ți se întâmplă ceva rău, îl porți în tine, în inimă, și suferi din cauza lui. Dar dacă îți împărtășești suferințele interioare cu alții, asta te ajută. Astăzi, inima mea este eliberată.»
Deborah, care și-a pierdut și ea soțul în acel atentat, spune: «Acest seminar m-a ajutat să-mi găsesc pacea interioară. Am găsit puterea să-mi continui viața. După acel eveniment tragic, nu aveam pe nimeni căruia să mă pot încredința. Dar Michée mi-a dăruit putere, curaj și vindecare. Astăzi sunt vindecată, nu mai am amărăciune în inimă și las totul în mâinile lui Dumnezeu.»
Viața veșnică
Dar este cu adevărat posibil să jelești într-un mod atât de pașnic? Pe lângă sprijinul posttraumatic acordat, pastorul Michée se bazează pe o sursă spirituală deosebită: «În calitate de creștini, credem în viața veșnică. Cei dragi ai noștri au murit, dar, la fel ca Isus, vor învia. Moartea lor poate fi comparată cu recolta. Când se culege recolta, se adună boabele de grâu, dar tulpinile rămân pe câmp, pentru a-l îngrășa. Moartea unui creștin este comparabilă cu aceasta. Tu mori, dar sângele și trupul tău devin îngrășământ pentru cei vii. Căci astfel ei sunt întăriți în credința lor, iar aceasta continuă să crească. Ei nu au murit în zadar.»
Michée este convins de acest lucru și mândru de el: «Ei au murit în numele puternic al lui Isus și vor primi răsplata pe care o merită.»