23-07-2026. Cupa Mondială de fotbal din 2026 este un eveniment istoric. Pentru prima dată, trei țări – Mexic, Statele Unite și Canada – organizează turneul, la care sunt reprezentate 48 de națiuni. Cu această ocazie, organizația Porti Deschise, care sprijină creștinii persecutați, reamintește: numai anul trecut, în Mexic, 39 de creștini au fost uciși, din cauza credinței lor în Hristos.

În zonele îndepărtate ale Mexicului, persecuția creștinilor face în continuare parte din viața de zi cu zi a multora dintre frații și surorile noastre în credință. Povești precum cea a lui Juan* arată că, departe de stadioane și de camerele de filmat, viețile sunt schimbate  și puse la încercare prin Evanghelie.

Este Mexicul o țară în care creștinii sunt persecutați?

Da. Chiar dacă mulți nu asociază această țară cu acest fenomen, persecuția creștinilor din Mexic este o realitate, în special, în regiunile afectate de criminalitatea organizată și acolo, unde comunitățile tradiționale resping credința creștină.

În aceste contexte, prezența bisericilor și a liderilor creștini poate fi percepută ca o amenințare, mai ales, atunci când aceștia denunță practicile ilegale. Prin urmare, creștinii se pot confrunta cu intimidări, violență și restricții ale libertății lor.

Cum se răspândește Evanghelia în mijlocul violenței?

Chiar și în circumstanțe dificile, Dumnezeu continuă să lucreze prin copiii Săi. Juan este un exemplu în acest sens. Dumnezeu l-a chemat la slujire într-una dintre regiunile Mexicului cele mai afectate de criminalitate. El mărturisește: «Noi învățăm că Dumnezeu poate schimba viețile, că oamenii nu mai au nevoie nici de droguri, nici de altceva. Doar de El.»

De 13 ani, el lucrează cu convingere alături de tinerii mexicani din regiune, în ciuda riscurilor extreme la care se expune. A fost martor la modul în care mulți oameni și-au găsit o viață nouă prin întâlnirea cu Isus Hristos.

El povestește cum a supraviețuit unei tentative de omor din partea unui grup de tineri care aduseseră pietre, pentru a-l lapida. 

«Stăteau la mai puțin de un metru distanță de mine, dar a fost ca și cum cineva le-ar fi luat pietrele din mâini. Furia din inimile lor a fost înlocuită de ceva nou. L-am auzit pe Domnul spunându-mi: ‹Așa cum tu ai nevoie de Mine, și ei au nevoie de Mine›», își amintește Juan.

Cum a devenit fotbalul o punte către Evanghelie?

Răspunsul se află în relația cu tinerii. În comunitățile defavorizate, mulți tineri cresc într-un mediu marcat de violență, sărăcie și presiunea de a se alătura unui grup criminal.

Juan și-a dat seama de acest lucru, când o însoțea pe fiica sa, Karla, care juca fotbal. Ofertele financiare ale acestor grupuri sunt atât de atractive, încât tinerii decid să se implice în activități criminale.

Atunci i s-a ivit o oportunitate: să antreneze o echipă de fete. La început, le aduna pe jucătoare pentru rugăciuni scurte și reflecții biblice.

«Le-am spus cum le vede Dumnezeu și cât de prețioase sunt în ochii Lui», povestește el.

Cu timpul, s-au observat schimbări. Comportamentul fetelor se schimbase, iar chiar și părinții lor au remarcat acest lucru. 

«Fetele nu mai foloseau un limbaj agresiv. Când au fost întrebate de ce și-au schimbat comportamentul, au răspuns: ‹Pentru că antrenorul mi-a spus că sunt un copil al lui Dumnezeu și că trebuie să mă comport ca atare.›»

Peste 120 de tineri atinși prin sport

Efectul a depășit toate așteptările. În mai puțin de un an, peste 120 de tineri au auzit Evanghelia datorită sportului.

Proiectul s-a dezvoltat și a ajuns și la alte biserici, școli și chiar centre de reabilitare. Conform mărturiilor de la fața locului, violența în rândul tinerilor a scăzut semnificativ.

«Când poliția i-a întrebat pe tineri despre schimbarea comportamentului lor, aceștia au răspuns: ‹Pastorul nostru ne învață că putem duce o altă viață›», explică Juan în continuare.

Chiar și cei care înainte reprezentau o amenințare s-au schimbat. El recunoaște că impactul depășește cu mult fotbalul: 

«Acum, acești băieți sunt prietenii mei. Ei au grijă de mine și îmi cer sfaturi. Am realizat că ceea ce facem schimbă comunitatea mult mai mult decât ne-am fi putut imagina vreodată. Nu mai este doar o echipă, ci o slujire spre slava lui Dumnezeu.»

Provocările slujirii lui Juan în Mexic

Cu cât lucrarea crește, cu atât cresc și riscurile. Prezența cartelurilor aduce cu sine restricții și amenințări constante. 

«Aveam voie să mergem doar până la un anumit loc și chiar și înainte trebuia să cerem permisiune», își amintește el.

În vremuri de criză, pericolul s-a accentuat. În urma unei operațiuni împotriva crimei organizate, Juan și familia sa au fost nevoiți să fugă. 

«Știrile nu arată ce se întâmplă cu adevărat. Aceasta este viața noastră de zi cu zi», spune el.

În ciuda tuturor acestor lucruri, decizia sa de a continua să slujească în Mexic, în ciuda tuturor riscurilor, rămâne neschimbată: 

«Eu și familia mea am hotărât că este mai important să vestim Cuvântul lui Dumnezeu. În ciuda tuturor riscurilor, ne încredem mai mult în Dumnezeu decât în frică.»

Cum putem reacționa la această realitate?

Mărturia lui Juan ne amintește că Dumnezeu continuă să lucreze chiar și în circumstanțe dificile, iar noi putem lua parte la aceasta prin rugăciune.

Întrucât Cupa Mondială de fotbal atrage atenția asupra Mexicului, acum este un moment potrivit să ne rugăm pentru Biserica care trăiește în această realitate, dar și pentru creștinii din celelalte 13 țări participante, care figurează în Indicele Global al perscuției 2026.
 
Fie ca, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 2026, fiecare meci să fie și o invitație la rugăciune. Căci, așa cum fotbalul unește națiunile, tot așa credința unește Trupul lui Hristos pentru un scop veșnic.

* Numele a fost schimbat din motive de siguranță