29-05-2025. Sheila a crescut ca atee și l-a întâlnit pe Isus mai întâi într-o imagine, apoi într-un vis. Astăzi s-a mutat în Brunei, unde sprijină femeile creștine.

Din câte își amintește, Sheila* nu a crezut niciodată în Dumnezeu, deși în țara asiatică în care a crescut, în drum spre școală, trecea în fiecare zi pe lângă o biserică cu o pictură murală mare a lui Isus. De fiecare dată încetinea pașii, fascinată de acest chip care emana ceva irezistibil. Atât de mult încât, într-o zi, a scos o foaie de hârtie din ghiozdan și a desenat chipul lui Iisus așa cum era pictat pe perete.

La vârsta de 12 ani, a avut într-o noapte un vis ciudat cu un bărbat îmbrăcat în alb. «În visul meu, am auzit o voce care mă striga: ‹Copilul meu!› Și m-am întrebat: ‹Cine mă strigă așa?›. Apoi m-am întors, l-am privit pe bărbat și am știut că era Isus.»

«El și-a pus mâinile pe umerii mei. Și îmi amintesc că am purtat o conversație. Mi-a arătat familia mea acasă și a spus ceva foarte ciudat: ‹Îi voi salva și pe ei.› Nu aveam idee ce însemna asta. Aveam doar 12 ani.»

Fața lui Isus

Când Sheila s-a trezit din vis, a vrut să afle cu exactitate, cine este acea persoană. A căutat în lucrurile ei desenul cu chipul lui Isus pe care îl făcuse, când era copil, și a fost uimită: era chiar aceeași persoană! După o perioadă de reflecție, a devenit membră a unei biserici și s-a botezat la vârsta de 17 ani.

Cu o zi înainte de botez, a avut un alt vis.

De data aceasta, era un porumbel care o ducea departe de Pământ. «Eram în spațiu și vedeam Pământul în fața mea. La acea vreme, nu știam prea multe despre Duhul Sfânt, dar o voce mi-a spus: ‹Tu nu aparții acestei lumi, te voi duce acasă, în Paradis.›» Acesta a fost al doilea vis al Sheilei.

Astăzi, Sheila locuiește în Brunei, unde și-a găsit de lucru. De la botezul ei, viața ei nu a fost întotdeauna ușoară. S-a căsătorit cu un bărbat de altă religie, care i-a fost foarte infidel. În cele din urmă, au divorțat. În ciuda tuturor dificultăților, Sheila a fost întotdeauna convinsă că Dumnezeu avea un plan pentru viața ei.

De la divorț la slujire

Locuiește de 27 de ani în Brunei și merge la biserică în fiecare săptămână. «Am realizat că multe femei se luptă în căsnicia lor și cred că Dumnezeu m-a pus în acest loc pentru a le ajuta pe aceste femei să construiască căsnicii solide și relații puternice cu membrii iubiți ai familiei lor.»

Astăzi, Sheila ne cere sprijinul în rugăciune, pentru a putea depăși o provocare deosebit de dificilă pentru ea: «Să pot decide în fiecare zi să-i iert fostului meu soț tot răul pe care mi l-a făcut. Este într-adevăr o decizie pe care trebuie să o iau în fiecare zi.»

Fie ca Dumnezeu să o întărească în această decizie curajoasă și în slujirea ei printre femeile creștine care, ca și ea, au emigrat în Brunei. Fie ca ea să fie o lumină pentru cei din jurul ei, într-o țară în care creștinii reprezintă doar 12 % din populație.

* Pseudonim