05-01-2023. Cel puțin patru studenți au fost răniți, în timp ce școala lor biblică a fost atacată de artileria armatei, în noiembrie, anul trecut. La aproape doi ani de la lovitura militară de stat, statul Kachin din nordul țării este încă scena confruntărilor regulate.

În timp ce se odihneau în căminul lor, cel puțin patru studenți creștini de la Școala Biblică din statul Kachin, Myanmar, au fost răniți de șrapnel la 4 noiembrie 2022. Myanmar (fosta Birmania) se află într-un război civil de aproape doi ani, iar creștinii sunt adesea victime colaterale sau chiar ținte directe.

Un voluntar de la Porti Deschise, care a ajutat la aducerea la spital a elevilor afectați, relatează: «Au fost răniți doar pentru că grenada a lovit mai întâi un copac. Nu-mi pot imagina ce s-ar fi întâmplat dacă grenada i-ar fi lovit direct.»

Cu cinci zile mai devreme, pe data de 30 octombrie, biserica baptistă Lonja din satul Wa Won, aflată în același stat, fusese, de asemenea, avariată de șrapnele. Cu toate acestea, în prezent nu există lupte în zonă.

Lovitura de stat din 2021

De la lovitura militară de stat din februarie 2021, junta aflată la putere a încercat să suprime orice formă de rebeliune. Creștinii sunt adesea considerați «rezistenți» de către cei aflați la putere. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, pentru generalul Min Aung Hlaing, actualul dictator, a fi birmanez înseamnă a fi budist. Astfel, chiar și atunci când nu există o luptă armată, regimul încearcă să «țină sub control» creștinii. Thomas Muller, expert în persecuții la Porti Deschise, comentează situația: «Războiul civil din Birmania continuă în umbra războiului din Ucraina.»

1,4 milioane de persoane strămutate

Până în prezent, violențele războiului civil au provocat strămutarea a peste 1,4 milioane de persoane, dintre care 400.000 de copii. Unii dintre ei, încearcă să emigreze pentru a-și salva și proteja viețile. De exemplu, două tinere creștine din tribul Kayah. Acestea au fost arestate la un punct de control și reținute, în timp ce încercau să solicite un pașaport. Ko Min*, un partener local al organizației Porti Deschise, explică: «Din cauza blocajelor rutiere și a interogatoriilor dure, a devenit foarte dificil să te deplasezi liber, așa că oamenii sunt blocați în zonele de conflict.» Se pare că aceste conflicte sunt din ce în ce mai frecvente. Daisy Htun*, un partener local al organizației Porti Deschise, comentează: «Luptele s-au intensificat cu adevărat aici, parcă ar ploua cu gloanțe.»

În alte părți, oamenii se ascund în adăposturi, dar nu pot sta acolo prea mult timp, din cauza întunericului și a țânțarilor.

8 % creștini

Myanmar se află în prezent pe locul 12 în Indexul mondial al persecuției creștinilor. Din cei 55 de milioane de locuitori, 8 % sunt creștini, în special protestanți. Cele mai răspândite forme de persecuție anticreștină sunt naționalismul religios, paranoia dictatorială, ostilitatea față de minoritățile etnice, corupția și crima organizată.

* Pseudonime

(Foto:) Mulți creștini au fost nevoiți să se refugieze într-o altă parte a țării lor, din cauza războiului civil.