15-12-2022. La 15 aprilie 2014, Boko Haram a răpit 276 de eleve într-un raid asupra unei școli publice din Chibok, statul Borno, Nigeria. După opt ani de zile, încă nu au fost eliberate toate elevele luate în captivitate.

La sfârșitul lunii noiembrie, Guvernul nigerian a anunțat că 11 fete din Chibok, însoțite de cel puțin 21 de copii, au fost eliberate, începând cu luna iunie a acestui an. Întrucât 96 de tinere femei se găsesc încă în captivitate, Open Doors face apel la rugăciunile noastre pentru aceste familii, îndemnând Guvernul să nu renunțe la eforturile sale, până când toate prizonierele vor fi eliberate.

Printre tinerele care au evadat, începând cu luna iunie, se numără:

Hauwa Joseph, care a fost găsită cu copilul ei la Ngazua, în Bama, pe 12 iunie.

Mary (Maryama) Dauda, care a fost găsită împreună cu copilul ei la Gava, Gwoza, în statul Borno, la 14 iunie.

Ruth Bitrus, care a fugit împreună cu copilul ei din tabăra teroriștilor Boko Haram din Ukuba, în pădurea Sambisa, fiind salvată în Bama în data de 27 iunie.

Kauna Luka și cei trei copii ai săi și Hanatu Musa și cei doi copii ai săi au fost găsiți în Aulari, în regiunea Bama, la 25 iulie.

Aisha Grema, care a fost găsită împreună cu copilul ei de patru ani în Bama în data de 12 august. Ea era însărcinată în momentul eliberării.

Falmata Lawal și copilul ei, care au fost salvați în Bama în data de 30 august.

Asabe Ali, care a fugit împreună cu copilul ei dintr-o tabără Boko Haram din Gazuwa, Bama, și a fost salvată în data de 1 septembrie.

Jinkai Yama, care a fost găsită împreună cu trei dintre copiii ei în Bama pe 2 septembrie.

Yana (Iyagana) Pogu, care a fost salvată împreună cu cei patru copii ai săi la o dată neprecizată.

Rejoice Senki, care a fost găsită împreună cu cei doi copii ai săi la o dată neprecizată.

Cele care și-au recăpătat libertatea în ultimele câteva luni stau în prezent la centrul de îngrijire temporară Bulunkutu din Maiduguri. Unele dintre ele au declarat presei că vor să se întoarcă acasă la părinți și să-și continue studiile.

Femeile au subliniat nevoia lor urgentă de a-și continua educația. «Vrem ca Guvernul să ne trimită înapoi la școală. Am auzit că unele dintre femeile care au fost răpite ca și noi merg la școală în străinătate. Vrem să ne întoarcem și să finisăm studiile.»

«Să ne redăm demnitatea»

Rejoice Senki a declarat pentru cotidianul britanic The Sun că ar fi fost violată în mod constant în timpul captivității sale. Fusese căsătorită cu forța cu un luptător pe nume Musa și a dat naștere la doi copii în tufișuri.

De asemenea, a fost convertită cu forța la Islam, spunându-i-se: «Dacă nu faci ceea ce îți spun ei, îți vor face ce vor ei».

Așteptarea nesfârșită a părinților

Între timp, părinții tinerelor din Chibok care sunt încă încarcerate au declarat pentru Arise News Channel că Guvernul nigerian pare să acorde mai puțină atenție nevoii de a-și recupera copiii. O mamă a explicat că ea continuă să spele hainele fiicelor sale răpite, în speranța că într-o zi se vor întoarce și își vor purta din nou hainele.

Potrivit doctorului Allen Manasseh, de la mișcarea Bring Back Our Girls (BBOG), peste 20 de părinți ale tinerelor răpite au murit din cauza complicațiilor de sănătate cauzate de așteptarea îndelungată a întoarcerii copiilor lor.

Purtătorul de cuvânt al organizației Porti Deschise în Africa Subsahariană, Jo Newhouse*, relatează: «Suferința tinerelor luate în captivitate de Boko Haram este de neimaginat, la fel ca și angoasa familiilor care așteaptă cu disperare vești de la ele. Facem în continuare apel la președintele nigerian să își continue eforturile pentru a asigura eliberarea tuturor ostaticelor, inclusiv a lui Leah Sharibu, Alice Ngaddah și a fetelor din Chibok, care încă nu au fost găsite.»

(Foto: Biserica luterană din Yola, statul Adamawa: părinții fetelor răpite primesc cărți de încurajare de la Porti Deschise.)