WWL

14-03-2017. Pastorul Raymond Koh Keng Joo, în vârstă de 62 de ani, a fost răpit pe data de 13 februarie la Petaling Jaya de niște bărbați mascați. Nici o cerere de răscumpărare n-a fost făcută, răpitorii sunt necunoscuți pentru moment. Poliția suspectează motive religioase.

După filmarea postată pe YouTube, cel puțin cincisprezece persoane și șapte vehicule ar fi fost implicate în acest eveniment. Atacul, care pare să fi fost planificat meticulos și desfășurat într-un mod profesionist a durat mai puțin de un minut. Pastorul Koh era pe drum când trei vehicule de teren, negre, s-au apropiat și i-au înconjurat mașina, forțându-l să se oprească brusc. Unul dintre răpitori a luat volanul în timp ce altul filma și un al treilea se ocupa de circulație. 

În ciuda prezenței martorilor, poliția a refuzat mai întâi să lanseze un aviz de căutare. De atunci, s-a format o echipă de anchetă. Familia și apropiații pastorului sunt disperați.

Familia a propus inițial o recompensă de 2200$ pentru indiciile care ar permite să-l regăsească. Suma a urcat la 22’500$ între timp. Soția pastorului, Susanna, se teme pentru viața soțului ei și suferă de tulburări de somn. «Nu știu ce se întâmplă. Implor pe cei care l-au răpit să nu-i facă rău. Este un om bun care îi susține pe cei săraci.» Fiul său a depus o nouă plângere, suspectând că pastorul ar fi fost ucis.

În 2011, pastorul Koh a fost interogat în urma mustrărilor ministerului islamic al statului Selangor pentru că a făcut evanghelizare printre musulmani. De asemenea, în aceeași perioadă, el a găsit un glonț în cutia poștală. A semnalat acest lucru la poliție și amenințările cu moartea s-au oprit, a declarat un prieten.

Susanna Koh a mărturisit apropiaților: «Ne este foarte frică, mie și copiilor. Dar sunt foarte recunoscătoare și bulversată de dragostea și generozitatea creștinilor. Am primit multe mesaje de încurajare. Raymond ar fi bucuros să știe că oameni din toată lumea se roagă pentru el.»

Malaezia ocupă acum locul 31 în Indexul mondial de persecuție. Dacă a fost o țară considerată mult timp ca un stat tolerant, tensiunile dintre musulmani și creștini s-au înrăutățit din nou de câțiva ani, asa cum o arată această răpire.

(Poză: pastorul Koh. Sursa: Change.org)