WWL

29-11-2016. Eliberarea bruscă a acestui creștin de 33 de ani era neașteptată. Tohar Haydarov a fost condamnat la 10 ani de închisoare. El a fost eliberat condiționat după 6 ani și 10 luni  petrecuți într-un lagăr de muncă.

În martie 2010, tânărul creștin în vârstă atunci de 27 de ani a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru o presupusă posesie de droguri, o acuzație pe care el a negat-o întotdeauna. Prietenii lui apropiați au suspectat că niște polițiști ar fi ascuns marijuana în lucrurile lui, un drog pe care ei l-au «găsit» apoi, fiindcă înainte cu ceva timp, autoritățile l-au mai pus sub presiune să renunțe la credința lui. Refuzul lui de a se conforma și activitățile bisericii sale ar putea fi la originea arestării, după cum spun câțiva frați în Hristos. Este deasemenea probabil ca Tohar să fi suferit rele tratamente în timpul anchetei.

Apropiații săi nefiind anunțați de eliberarea lui anticipată, nimeni n-a venit să-l preia la ieșirea din închisoare. Între timp, el și-a regăsit familia, iar creștinii uzbeci își exprimă bucuria: «Dumnezeu a ascultat rugăciunea multor creștini. Suntem foarte recunoscători pentru toți cei care s-au rugat pentru Tohar și care i-au scris în timpul încarcerării.»

Dar ei sunt conștienți că noua etapă care îi stă în față va fi grea: «Trebuie să continuăm să ne rugăm pentru Tohar. După această lungă separare, va fi necesar să strângă din nou relatiile cu familia sa. Știm de la alți foști deținuți ca acest proces poate fi foarte complex.» Înainte de a fi eliberat, Tohar a fost sfătuit «să nu mai atragă necazuri».
 
Un reprezentant al Consiliului bisericilor baptiste a explicat la «Forum 18» că această eliberare anticipată nu trebuie interpretată ca o schimbare de politică cu privire la protestanți. În opinia lui, «atitudinea autorităților rămâne neschimbată față de creștinii din Uzbekistan».

(Poză: Tohar Haydarov înainte de arestare)