WWL

16-02-2016. Decesul a doi creștini în timpul arestului lor scoate în evidență discriminarea față de minoritatea creștină. 

În zorii zilei de 25 ianuarie 2016, Tariq Masih, un creștin de 49 ani, este arestat la domiciliul său la Satra (nord-estul Pakistanului) de poliție și condus la comisariat. Pus în arest și torturat, acest tată a 7 copii moare în aceași zi. 
 
Soția lui Tariq, Rukhsana Bibi, a depus o plângere împotriva a patru polițiști, dar nici unul dintre ei nu a fost tras la răspundere. Oficial, Tariq Masih a murit de o criză cardiacă în timpul transferului către post. Însă o altă sursă contestă această versiune: «Poliția nu a prezentat raportul de autopsie, ceea ce ne lasă să credem că ascunde ceva. Tariq Masih a fost omorât sub tortură, și nimic altceva. Polițiștii nici măcar nu sunt în stare să spună de ce a fost arestat.»

În 15 ianuarie, un alt creștin, Liaqat Masih, a fost de asemenea brutalizat până la moarte sub ochii fiului său la Gujanwala, în aceași regiune. Se pare că acuzația de furt a fost adusă după deces. Cei care îl cunoșteau sunt convinși că Liaqat era inocent: «În calitate de creștini, urâți de musulmani, suntem confruntați unui risc accentuat de acuzații false», a spus unul dintre ei.    
 
Există o mare tendință care arată că creștinii sunt în special expuși torturii, discriminării și nedreptății din partea autorităților. Într-un sistem corupt care îi împinge către sărăcie și deznădejde, ei sunt de multe ori acuzați pe nedrept și servesc de țapi ispășitori pe care poliția își varsă mânia.   

Prin intermediul partenerilor locali, Porți Deschise susține creștinii pakistanezi prin diferite proiecte precum formarea biblică și profesională, seminarii despre persecuție, cursuri de alfabetizare și microcredite.