WWL

26-01-2016. Pastorul irano-american Saeed Abedini a fost eliberat sâmbătă 16 ianuarie de către justiția iraniană, în cadrul unui schimb de deținuți între Iran și Statele Unite. 

Saeed Abedini (poză) este liber! Acest creștin iranian, fost musulman, care are și naționalitatea americană, a fost închis în septembrie 2012 și trebuia să ispășească o pedeapsă de 8 ani de închisoare pentru « amenințarea siguranței naționale », din cauza implicării sale în bisericile din case în Iran. În timpul detenției sale la Teheran, el a suferit probleme grave de sănătate. Saeed a suferit violențe fizice și verbale, și a primit amenițări cu moartea din cauza credinței sale în Hristos.    

Când a primit vestea eliberării sale, soția lui, Naghmeh, și-a exprimat bucuria și, recunoscătoare fiind, a mulțumit tuturor creștinilor din lume care l-au susținut pe Saeed și familia lui în timpul acestor trei ani de detenție în Iran. Cu o perseverență de neînvins, Naghmeh nu a încetat să apere cauza soțului ei. Peste un milion de persoane și-au făcut auzită vocea pentru a reclama eliberarea pastorului Abedini, acesta negând tot timpul acuzațiile care i-au fost aduse.   

Precum Farshid Fathi eliberat în decembrie 2015, Saeed Abedini face parte din deținuții pentru care v-ați rugat sau cărora le-ați scris în 2014 și 2015. Peste 20'000 de scrisori le-au fost adresate, și unele le-au fost date în mâini proprii în celula lor. « Aceste scrisori dovedesc că nu suntem uitați și ne dau o nouă energie », a explicat un fost deținut, eliberat de atunci.     

Să nu uităm de ceilalți creștini iranieni care încă sunt în inchisoare din cauza credinței lor, de multe ori în condiții de detenție extrem de dure. Aproximativ 60 dintre ei apar pe lista noastră de prizonieri.