19-11-2020. În data de 13 octombrie, în orașul pakistanez Karatschi, musulmanul în vârstă de 44 de ani, Ali Azhar, a răpit pe tânăra creștină de 13 ani, Arzoo. Problema nu a fost rezolvată definitiv și creștinii pakistanezi ne solicită rugăciunile.

La două zile după incident, tatăl lui Arzoo a fost informat, cum că răpitorul ar fi prezentat un certificat de căsătorie. Acolo este trecută și certificată vârsta de 18 ani a tinerei fete și faptul că ar fi convertită la Islam. Două săptămâni mai târziu, s-a ajuns la prima audiență în fața Curții Supreme, unde Arzoo a recitat și mărturisit crezul musulman, susținând că ar fi de acum musulmană. După cum ne relatează creștinii locali, tânăra ar fi declarat că ar avea vârsta de 18 ani și prin aceasta ar fi la vârsta prevăzută de lege pentru încheierea căsătoriei. «Aceasta nu este doar o lovitură foarte mare pentru familia ei, ci și pentru creștinii din țară», comentează un conducător creștin. «Reacțiile, răspunsurile și comportamentul ei sunt ale unui copil, care a fost supus acțiunii de spălare a creierului.»

Tribunalul a ordonat examinări medicale, pentru a verifica vârsta fetei. Cu toate acestea, chiar dacă Tribunalul ar anula căsătoria forțată, mărturisirea credinței în Islam nu-și va pierde valabilitatea în fața legii. Cu alte cuvinte, oficial, tânăra ar fi musulmană. Aceasta a fost și motivul pentru care Curtea Supremă din Sindh i-a acordat drept de custodie provizorie răpitorului. Totuși, din cauza protestelor, în data de 1 noiembrie, judecătorii au autorizat poliția în vederea acțiunilor de eliberare a fetei. Doar că aceasta nu se poate întoarce încă la familia ei, ci se găsește momentan în grija statului.

O persoană de contact din zonă ne explică de ce pentru creștini sunt atât de multe lucruri în joc: «Este rugăciunea lor ca, în zilele ce urmează, să li se facă dreptate, ca Tribunalele să creeze un precedent clar în acest sens. O asemenea sentință va asigura pe viitor copiilor, indiferent de apartenență religioasă, protecție față de abuzuri [...] în conformitate cu legile țării, care limitează căsătoria copiilor. Arzoo reprezintă realitatea multor altor minori. Situația este tensionată. Suntem mulțumitori că, de câteva zile, Tribunalul a ordonat arestarea bărbatului, care a răpit-o pe Arzoo, a abuzat de ea și a forțat-o să se căsătorească cu el. Din acest motiv, este posibilă oricând perturbarea ordinii publice și se poate ajunge chiar la acte de violență.»

(Imagine simbolică: Fetele creștine din Pakistan sunt adesea victimele răpirilor și a căsătoriilor forțate)