O famile din Palu primește ajutor de urgență

21-12-2018. Majorității celor mai tineri membri ai bisericii progonite li se răpește copilăria. Datorită sprijinului oferit de dumneavoastră, am putut să dezvoltăm, în anii precedenți, proiecte adaptate nevoilor specifice ale copiilor. Acest lucru oferă întregii generații o nouă speranță.

Acolo unde creștinii, din caza credinței lor, sunt supuși prigoanei, în același fel și copiii din familiile creștine sunt adesea expuși unor provocări speciale. Încă de timpuriu, ei află că urmarea lui Isus aduce cu sine multe probleme. La fel ca și părinții lor, aceștia sunt marginalizați și sunt supuși ostilităților de tot felul, sunt confruntați cu acte violență și cu multe pierderi. În mod special la școală, tinerilor creștini le este foarte greu, acolo sunt batjocuriți și intimidați, sunt ocoliți de ceilalalți colegi și dezavantajați de către profesori.

Unii dintre ei, sunt martori ai felului în care părinții lor sunt bătuți, aruncați în închisori sau chiar omorâți, doar pentru că păstrează vie credința în Isus. Trebuie ca aceștia, încă din copilăria lor timpurie, să fi trăit sentimentul de a aparține categoriei cetățenilor de rang inferior, repudiați de societate, fără posibiltate de acces la educație și fără speranța unui viitor mai bun. Disprețuiți, răpiți, violați, căsătoriți cu forța, încă de mici nu au aproape nici o perspectivă asupra unei vieți mai bune sau a uneia cel puțin normale.

Este dureros să vezi câți dintre copiii creștinilor sunt deja traumatizați. Cu atât mai încurajator este faptul că Isus, în asemenea împrejurări dificile, le dăruiește un curaj nou și o putere specială, iar copiii și adolescenții experimentează pas cu pas vindecarea.

În multe cazuri, lipsesc posibilitățile specifice vârstei, ca de exemplu, cunoașterea mai bună a lui Isus. Mulți dintre ei nu au o Biblie pentru copii sau nu pot vizita serviciile divine destinate copiilor. Adesea, lipsesc ofertele specifice în adunările creștinilor.

Cu ajutorul dumneavoastră, Organizația Porți deschise poate veni în întâmpinarea acestor nevoi ca, de pidă, prin implicarea în construirea și întreținerea școlilor și a Centrelor pentru refugiați.

Posibilitatea de a primi în Columbia o educație școlară a schimbat viața Lorenei* într-un mod atât de durabil, încât, la ora actuală, ea însăși s-a dedicat muncii de educatoare din același Centru. Concomitent, acest lucru a oferit tatălui ei posibilitatea de a-și prelungi serviciul în perioada luptelor de gherilă de odinioară, fără  ca viața fiicei lui să fie pusă în pericol.

În anii precedenți, în mute țări au fost înființate ofere legate de consilierea copiilor traumatizați.

În Iordania, copii refugiațior, care au experimentat pierderea Patriei și fuga traumatizantă din Irac, pot participa la  programele artistice dedicate tratării traumelor. Această ofertă îi ajută să învețe să-și expime sentimentele și să dezvolte o perspectivă nouă de viitor pentru propria lor viață.

*Pseudonim 

(Foto: Program artistic de terapie pentru copiii refugiaților în Iordania)